VIN ALEGERILE
Ce veselie, ce efervescenţă, ce agitaţie!
Gândindu-ne la alegeri uităm şi să ne mai căutăm prin buzunare sau portofele de unde oricum n-am prea avea ce alege. Nu avem de altfel nici pe cine să alegem şi atunci mă gândesc că poate ar fi bine să aplicăm principiul banilor: mai bine puţini decât deloc.
Deci, cu cin’ să votez?
Mai bine slab dar cu bun-simţ (Crin Antonescu)
decât al dracu’ şi hoţ (Băsescu)
decât reprezentantul unui partid ce nu prezintă garanţii(Geoană)
decât să nu ştii la ce să te aştepţi (Oprescu)
În timp ce noi ne gândim Parlamentul are încă un motiv, nu doar să nu funcţioneze bine ci să nu mai funcţioneze deloc.
Guvernul e la plimbare prin ţară, pe la tv, pe la evenimente, se râde, se cântă, se dansează.
Ţara e-n sărbătoare, ce mai!
Criza a fost uitată şi Ei nu se mai ocupă de nimic. Noi suntem prea ocupaţi să ne ocupăm de faptul că ei nu se ocupă.
Se glumeşte, se fac ironii, se dau replici, comedia şi circul au invadat casele românilor.
Dar nimic nu-i gratis. Taxele şi impozitele noastre au devenit costul biletelor pentru tot acest spectacol.
Şi dacă tot plătim, le plătim şi campaniile făcute în timpul serviciului şi pe banii statului, adică ai noştri.
Şi pentru că suntem masochişti şi un pic perverşi îi plătim şi să ne jignească, să ne umilească, să ne facă frustraţi, împuţiţi, să nea dea dracului şi tot ce mai vor…
Şi tot îi plătim ca să-i alegem şi apoi plătim după ce i-am ales.
Vin alegerile. Ce mişto!
Eu am incredre in Crin Antonescu. Pe el il votez!
Intr-adevar inspira incredere. Este cea mai buna solutie intre timp si probabil ar trebui sa ne mobilizam macar pentru a impiedica victoria celorlalti.
Cu Crin. e cel mai bine plasat. un om simplu, fara alte istorii, cultivat si destept. ce vrei mai multe?
Am raspuns deja. Crin sa fie. Intre timp povesteste-mi de ce este “balaur”…(hi!)
Salut.
Tu spui despre Crin ca e slab… Exista vreun argument? E doar perceptie? Pare slab daca e comparat cu Basescu sa zicem? Nu cumva un anumit grad de decenta te face sa pari slab? Si aici subliniez “te face” = “pare, dar nu e”.
Zici despre Base ca e al dracu si hot. Oare asta e defectul lui major? Ca e hot? Chiar a devalizat? Si “al dracu” nici nu stiu cum s-o iau… e de bine sau de rau? Nu cumva faptul ca nu are cuvant, iar prin “joaca” lui a transformat intreaga tara intr-un teatru de razboi in care nimeni nu mai munceste, toti isi dau in cap a pacatuit mult mai mult?
Geoana…. “reprezentantul unui partid ce nu prezintă garanţii”… ADICA? Banuiesc ca e vorba de garantiile de moralitate si onestitate… Si daca asa e, atunci cum e Geoana? Nu cumva slab prin aviditatea pentru putere si lipsa de reactie in fata fortei “baronilor”?
Oprescu… nici nu vreau sa comentez! Sunt Bucurestean. L-am votat! Sunt un idiot! (din faptul ca l-am votat pe Oprescu inseamna ca mi-am si deconspirat lipsa de legatura cu PD-ul…)
Deci?
Grea politica asta!
Succes!
Imi plce blogul!
Crin e slab deoarece chiar e slab. Am si aduagat ca are bun simt. Slabiciunea sau prea multul bun simt sunt “defecte” nu doar pentru un pretendent la presedintie ci si la nivel privat- nu asa ne invata capitalistii, cursurile de pregatire profesionala, PîRî-ul, HaşRî-ul, show-urile cu angajari pe la maganşi etc.? Să fim decişi, incisivi, evenetual agresivi şi să călcăm pe cadavre? Lăsând gluma şi lăsând situaţia noastră dramatică în orice ţară din lume şi în orice domeniu liderii sunt (şi probabil trebui să fie) conform unui anumit model şi în orice caz cu o puternica personalitate. Lipsa lor nu constituie un defect decât atunci când doreşti să devii lider. Lider nu devii prin comparaţie (cu alţii, oricine ar fi).
Despre băse e prea mult de vorbit aşa că…Evident că nu este doar ce am spus, nici doar ce ai spus.
geoană e cum e. E în joc, jocul e prea mare, trecutul prea negru şi bogat aşa că nu poate decât să joace conform regulilor deja instaurate. So…
Oprescu- fără comentarii. după mine este evident la îndemâna ori la cheremul greilor, altfel nu mişcă. Şi nici nu-l bănuiesc de vreun spirit revolutionar de dreptate, egalitate , fraternitate.
..Să fim serioşi şi la pungă groşi.
Merci de apreciere.
oare cu un crin sa se faca primavara?
Si eu sunt curios..;)
Nu se face, dar timpul e scurt si poate fi o solutie pentru a incerca (CU CAT MAI MULTI CU ATAT MAI BINE) sa impiedicam sau sa ne asiguram ca nu iese basescu; cat despre geoana nu am nimic personal si nici cu persoana insa stim prea bine ce si cine se afla in psd precum si ce au facut(si fac inca). In plus, si unii si altii au batut palma facand misto fiecare de votantii lor.
Nu m-am mai dus la vot de mult insa parca ma bate gandul, exact din motivul de mai sus.